Polițiștii de la prevenire au luat cu asalt parcurile din Buzău

Polițiștii de la prevenire au luat cu asalt parcurile din Buzău
Ne jucăm în siguranță, explorăm încrezători!
În ziua de 22 mai a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității au dat startul ,,Săptămânii Prevenirii Criminalități’’, care se va desfășura în perioada 22-26 mai a.c.
Astfel, polițiștii de la prevenire alături de polițiști rutieri, din cadrul Serviciului Criminalistic și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au făcut primul popas la Școala Gimnazială Haleș, unde au fost așteptați de către elevii de gimanziu și de preșcolarii Grădiniței Grăjdana.
În cadrul activităților celor prezenți le-au fost prezentate laboratorul rutier mobil fiindu-le explicate regulile de circulație și importanța respectării acestora de către participanții la trafic, precum și conștientizarea pericolelor la care se expun cei care încalcă regulile de circulație.
Câinii de urmă au fost principala atracție a celor mici, însă fascinați și de activitățile pe care le-au pregtit pentru ei polițisții criminaliști.
Tot ieri, polițiștii de la prevenire „au luat cu asalt” parcurile din municipiul Buzău și au oferit recomandări tinerilor și adulților despre comportamentele preventive pe care trebuie să le adopte pentru a rămâne în siguranță cei mici.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News














