Pericol de accident nuclear la cea mai mare centrală din Ucraina, la distanța relativ mică de granița României

Pericol de accident nuclear la cea mai mare centrală din Ucraina, la distanța relativ mică de granița României
"Ne apropiem periculos de un accident nuclear"
"Ne apropiem periculos de un accident nuclear" la cea mai mare centrală nucleară din Europa, de la Zaporojie, a avertizat şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică. Oficialul a precizat că atacurile din ultima vreme asupra gigantului energetic prezintă un grad ridicat de risc, chiar dacă reactoarele sunt oprite.
Centrala nucleară din sudul Ucrainei, ocupată din martie 2022 de Rusia, a suferit o serie de atacuri cu drone începând cu 7 aprilie, Moscova şi Kievul învinuindu-se reciproc, scrie AFP, citată de Agerpres.
"Aceste atacuri necugetate", primele din noiembrie 2022 care vizează direct cea mai mare centrală electrică din Europa, "trebuie să înceteze imediat", a pledat Rafael Grossi în cursul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU dedicată acestei probleme.
"Deşi, din fericire, nu au provocat de această dată niciun incident radiologic, au crescut foarte mult riscul la centrala Zaporojie, unde siguranţa nucleară este deja compromisă", a adăugat directorul general al agenţiei ONU, care are experţi la faţa locului.
Ele constituie, de asemenea, un "precedent periculos, ajungând cu succes la structura de izolare a unui reactor", a mai spus el.
"Doi ani de război afectează serios siguranţa centralei nucleare Zaporojie. Fiecare dintre cei şapte piloni ai AIEA de securitate şi siguranţă nucleară au fost compromişi. Nu putem sta şi să nu facem nimic aşteptând ca o ultimă greutate să încline balanţa aflată într-un echilibru instabil", a subliniat Rafael Grossi.
"Ne apropiem periculos de un accident nuclear", a insistat el, cerând ca o "aruncare de zaruri să nu decidă ce se va întâmpla mâine".
Chiar dacă cele şase reactoare ale centralei sunt oprite, "pericolele potenţiale ale unui accident nuclear major rămân foarte reale", a ţinut să reamintească şeful AIEA.
Citește și:
- 11:40 - Veste cumplită înainte de Paște: Mii de români, dați afară! Val de concedieri masive în prag de sărbători
- 17:49 - Tragedia de la Midia. Familiile marinarilor dispăruți acuză erori grave: „Remorcherul nu era pregătit pentru această manevră!”
- 10:44 - Motorina depășește 10 lei pe litru, Bolojan nu vrea tăieri: scumpirile în lanț aduc românii în pragul sărăciei. Scenariu îngrijorător: carburanți pe cartelă
- 09:21 - Accident grav pe E581, la limita județelor Galați și Vaslui: un autocar s-a răsturnat, 15 victime, dintre care una decedată
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











