Miting de protest la Ministerul Sportului

334190485_5994446377258847_2854193218467181067_n
Protest împotriva inechităților, a furturilor din bugetul Sportului și a politicilor anti-sport-național promovate de actualul ministru al Sportului
Sindicatul Național Sport și Tineret, organizație afiliată la Federația PUBLISIND / Blocul Național Sindical, sindicat care reprezintă salariați din: Cluburi Sportive, Direcții Judeţene pentru Sport și Tineret, Complexuri Sportive Naționale, Centrul Naţional de Formare și Perfecţionare a Antrenorilor, Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport, Ministerul Sportului și Federaţiile Sportive Naţionale, organizează un miting de protest la sediul Ministerul Sportului din strada Vasile Conta, nr.16, sector 2, București, în ziua de joi, 23 martie 2023, începând cu ora: 12.00, protest împotriva inechităților, a furturilor din bugetul Sportului și a politicilor anti-sport-național promovate de actualul ministru al Sportului, Eduard Novak.Revendicări / inechități / ilegalități / situații reclamate:
SNST solicită măsuri imediate din partea Guvernului României pentru soluționarea problemelor din domeniile noastre de activitate. De asemenea, cerem intervenția personală a Premierului Nicolae Ciucă pentru deblocarea reorganizării Ministerului Sportului, proces suspendat de peste un an, dar și înlăturarea celor care, prin ilegalitățile semnalate public în ultima perioadă, aduc prejudicii bugetului destinat Sportului. ”S-au acumulat prea multe nemulțumiri, inechități și încălcări ale drepturilor celor care muncesc și își desfășoară activitatea în Sport, tot mai mulți sportivi, antrenori, salariați și chiar părinți ai sportivilor sunt sfidați, jigniți, ignorati și furați de actualul ministru, tot mai multe voci din Parlamentul României, Federațiile Sportive Naționale, COSR, unitățile și bazele sportive, dar și din presă, spun că în Ministerul Sportului domnește incompetența, dezinteresul și hoția, iar această stare de lucruri nu mai poate continua!Ieșim în stradă să cerem soluții Guvernului, protestăm pentru a ne lua Sportul înapoi!” este mesajul reprezentanților Sindicatul Național Sport și Tineret.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:29 - Anca Alexandrescu: ”Este jihad împotriva lui Nicușor Dan și mă bucur foarte tare. Are exact ce a meritat”
- 15:45 - Dan Dungaciu (prim-vicepreședinte AUR): „10 mai – Ziua României Moderne și a părinților fondatori”
- 15:43 - Gest șocant: un bărbat a distrus cu sapa cunoscuta frească „Moartea care râde”, aflată pe zidul unei biserici‑monument istoric din Argeș
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News













