În ultimele 24 de ore polițiștii buzoieni au verificat 64 de locații de interes

În ultimele 24 de ore polițiștii buzoieni au verificat 64 de locații de interes
Poliţiştii au aplicat 100 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 19.100 de lei
În ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate noi acţiuni punctuale, în sistem integrat, pe raza judeţului Buzău, pentru verificarea modului de respectare a măsurilor impuse în scopul limitării pandemiei. Astfel, peste 250 de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali au acţionat pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
Au fost vizate, în special, zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele de transport în comun, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.
Au fost verificate, în cadrul acțiunilor punctuale 1820 persoane. Totodată, 286 de autovehicule au fost controlate, iar dintre acestea 88 mijloace de transport în comun. 64 de locații de interes (societăți, restaurante, cluburi/pub-uri, zone de agrement), au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți.
Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 100 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 19.100 de lei, majoritatea dintre acestea pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală
Poliţiştii, jandarmii şi celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu se vor afla în continuare la datorie pentru a verifica modul în care sunt respectate măsurile legale stabilite la nivel național pentru prevenirea și combaterea răspândirii îmbolnăvirilor provocate de virusul Sars-CoV-2.
Reamintim necesitatea respectării măsurile de protecție sanitară: spălarea sau dezinfectarea frecventă a mâinilor, purtarea corectă a măștii de protecție, păstrarea distanțării fizice de alte persoane, evitarea locurilor aglomerate.
Totodată, solicităm tuturor cetățenilor să se informeze din surse sigure cu privire la noile reguli ce vor intra în vigoare și să dea dovadă de o conduită responsabilă.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News














