Două tinere din Ialomița solicitau trecătorilor sume de bani în parcarea unui supermarket din municipiul Buzău

Două tinere din Ialomița solicitau trecătorilor sume de bani în parcarea unui supermarket din municipiul Buzău
Cercetate pentru înșelăciune
Sâmbătă, 29 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Buzău au fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Buzău, cu privire la faptul că două femei, pretinzând ca au un handicap, solicită sume de bani persoanelor aflate în parcarea unui agent economic.
Imediat după sesizare, la fața locului s-au deplasat polițiști de ordine publică pentru verificarea aspectelor semnalate şi luarea măsurilor legale ce se impun. Echipajul de poliţie a depistat persoanele în cauză, două fete, în vârstă de 17 și 18 ani, din Ialomița.
Din verificări s-a stabilit că tinerele ar fi pretins că au deficiențe de auz și de vorbire și, cu ajutorul unor pancarte cu înscrisuri, ar fi solicitat trecătorilor sume de bani.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, iar polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale a bănuitelor.
Citește și:
- 19:40 - Incident aviatic în Capitală: un avion care zbura spre Egipt revine de urgență la sol
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











