Reținut pentru furt de țiței

Reținut pentru furt de țiței
Ar fi profitat de faptul că bazinul de acumulare dintr-un parc de producție situat în localitatea Scorțoasa, aflat în administrarea unei societăți comerciale, este neasigurat
În ziua de 28 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Berca au efectuat o percheziție domiciliară la locuinţa unei persoane bănuite de furt calificat, un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Scorțoasa.
Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că, în perioada noiembrie – decembrie a.c., bănuitul ar fi profitat de faptul că bazinul de acumulare dintr-un parc de producție situat în localitatea Scorțoasa, aflat în administrarea unei societăți comerciale, este neasigurat și ar fi sustras țiței.
În urma percheziției au fost identificate și ridicate pentru continuarea cercetărilor mai multe recipiente din plastic ce conțineau lichid asemănător produselor petroliere.
Față de bărbatul de 51 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, sub coordonarea parchetului, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a bănuitului.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:01 - Criză la pompe: stații fără motorină după ieftiniri record, apoi scumpiri bruște de până la 50 de bani pe litru
- 20:03 - România rămâne în urmă la infrastructură: doar 131 km de autostradă inaugurați și zeci de mii de kilometri de drumuri degradate
- 20:00 - Donald Trump avertizează Iranul: „Timpul nu este de partea lor”. Pentagonul anunță extinderea blocadei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News














