Reținut de polițiști pentru furt calificat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic

Reținut de polițiști pentru furt calificat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic
Ar fi efectuat mai multe operațiuni financiare, prin utilizarea telefonului mobil sustras
În ziua de 29 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au depistat principalul bănuit în cazul unui furt calificat. Fapta a fost sesizată în ziua de 17 decembrie a.c., de către persoana vătămată, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din municipiul Buzău.
Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că în noaptea de 16/17 decembrie a.c., bănuitul, un tânăr de 16 ani, din Buzău, ar fi cerut telefonul persoanei vătămate sub pretextul prezentării unei aplicații, şi ulterior ar fi fugit. Ulterior, din investigaţiile efectuate de către Serviciul de Investigații Criminale a reieşit că tânărul ar fi efectuat mai multe operațiuni financiare, prin utilizarea telefonului mobil sustras.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus față de bănuit măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.
Prejudiciul a fost estimat de către persoana vătămată la aproximativ 9000 de lei.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a bănuitului.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:01 - Criză la pompe: stații fără motorină după ieftiniri record, apoi scumpiri bruște de până la 50 de bani pe litru
- 20:03 - România rămâne în urmă la infrastructură: doar 131 km de autostradă inaugurați și zeci de mii de kilometri de drumuri degradate
- 20:00 - Donald Trump avertizează Iranul: „Timpul nu este de partea lor”. Pentagonul anunță extinderea blocadei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News














