Vineri, 6 ianuarie a.c., în baza materialului probator administrat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui bărbat de 41 de ani, din municipiul Râmnicu Sărat, bănuit de instigare la distrugere prin incendiere.

Incendierea a fost sesizată în data de 10 noiembrie 2022 de către păgubit, un bărbat de 60 de ani, din localitatea Pardoşi, județul Buzău. Prejudiciul a fost estimat la 5.000 de lei.

Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că râmniceanul ar fi determinat un tânăr din județul Vrancea, de 23 de ani, să genereze un incendiu la un imobil din Valea Râmnicului, locuinţă aparţinând bărbatului din Pardoşi.

În urma investigaţiilor şi în baza materialului probator administrat de poliţişti, vrânceanul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în data de 16 noiembrie 2022.

În continuarea cercetărilor, poliţiştii Serviciul de Investigaţii Criminale, împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au pus în aplicare, duminică. 8 ianuarie a.c., mandatul de aducere emis pe numele bănuitului, acesta fiind depistat în localitatea Oreavul şi condus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, în vederea audierii.

Pe bază de ordonanţă, față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la distrugere prin incendiere.

Ulterior, în urma prezentării în faţa instanţei, faţă de acesta a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile, iar faţă de tânărul din Vrancea judecătorul a dispus prelungirea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentControale ale poliţiştilor din Buzău şi Râmnicu Sărat pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale la care sunt predispuse grupurile de tineri
Articolul următorReținut de polițiști după ce nu a oprit la semnalul acestora și apoi a abandonat autoturismul și a încercat să fugă