Arestat preventiv după ce a sustras două autoturisme pe care le-a condus în stare de ebrietate și apoi le-a abandonat

Arestat preventiv după ce a sustras două autoturisme pe care le-a condus în stare de ebrietate și apoi le-a abandonat
Reținut pentru furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența aloolului și furt
În ziua de 23 decembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Pogoanele sprijiniți de jandarmi, au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și furt.
Din cercetări a reieşit că un tânăr în vârstă de 21 ani, din Pârscov, ar fi sustras autovehiculele a două persoane din localitate în scop de folosință, ulterior abandonându-le. De la un al treilea vecin ar fi sustras suma de 600 de lei și cheia unui autoturism.
Acesta a fost depistat de polițiști în localitatea Pătârlagele, pe DN10. În urma verificării acestuia în bazele de date, s-a stabilit că tânărul nu de ține permis de conducere, iar autoturismul nu îi aparţine. De asemenea, în urma testării acestuia cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere, furt și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus față de acesta măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:03 - România rămâne în urmă la infrastructură: doar 131 km de autostradă inaugurați și zeci de mii de kilometri de drumuri degradate
- 20:00 - Donald Trump avertizează Iranul: „Timpul nu este de partea lor”. Pentagonul anunță extinderea blocadei
- 19:08 - Nicușor Dan, despre o posibilă sesizare la Curtea Constituțională a României din partea PSD: „Nu pot confirma, situația nu are precedent”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News














