Stupoare, la Gloria. Două puncte pierdute în minutele de prelungire
Gloria pierde două puncte după ce primește două goluri în minutele de prelungire
Ultimul meci al etapei a cincea din Liga 3, seria I, a avut loc astăzi, SCM Gloria Buzău – Ştiinţa Miroslava, echipe ce au acelaşi obiectiv ca SC Oţelul Galaţi, obţinerea promovării.La pauză, conduceau oaspeţii (0-1), iar apoi Gloria a întors scorul, într-un mod deloc surprinzător ţinând cont de antecedentele din primele etape, ajungând să conducă cu 2-1 din două penaltiuri acordate într-un interval de numai patru minute (57 şi 60). În minutul 75, SCM Gloria Buzău s-a distanţat la 3-1 şi părea desprinsă în câştigătoare, mai ales că intrase în min. 90 cu acest scor. Însă, ce s-a întâmplat în prelungiri a fost uluitor: Ştiinţa Miroslava a redus din diferenţă în minutul 90+3, iar la ultima fază, în min. 90+5, a reuşit incredibilul, Adrian Viorică marcând cu capul pentru 3-3. Ironic, cei mai mulți dintre buzoienii veniți să asiste la partidă părăsiseră deja arena din Crîng încă de la 3-1 pentru Gloria.Și antrenorul oaspeților a fost oarecum surprins de evoluția scorului. Viorel Frunză a declarat la sfîrșitul partidei că elevii săi merită punctul obținut, chiar dacă nimeni din tabăra moldovenilor nu mai spera la remiză. Fostul internațional moldovean a declarat că punctul obținut în Crîng se datorează fotbalului bun prestat de Miroslava dar și divinității.Cum Oţelul a învins sâmbătă, 1-0 în deplasare, pe Bucovina Rădăuţi, echipa gălăţeană conduce în clasament cu 13 puncte, având acum un avans de două puncte faţă de SCM Buzău. Gloria pierde și cea de-a doua treaptă a podiumului, în detrimentul grupării CSM Focșani
Citește și:
- 16:48 - Performanță spectaculoasă pentru un român în Formula 4!
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News














