Proiectul educațional ”Împreună” - ediția a VI-a

Proiectul educațional ”Împreună” - ediția a VI-a
Poliţiştii au urmărit ca să dezvolte capacitatea de comunicare și inter-relaționare a elevilor
Joi, 21 iulie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au readus în atenţia elevilor importanţa dezvoltării voluntariatului, a iniţiativei sociale şi a spiritului civic. În baza proiectului educaţional „Împreună”, poliţiştii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu jandarmi, au organizat o activitate informală sub forma a trei ateliere: de lectură, gastronomie și de dezvoltare personală și inteligență emoțională.
Parteneri ai proiectului au fost Școala Gimnazială Glodeanu Sărat și Serviciul Rezidențial Apartamente Buzău, din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău.
Poliţiştii au urmărit ca, prin activităţile iniţiate în cadrul proiectului educaţional, să dezvolte capacitatea de comunicare și inter-relaționare a elevilor.
Pentru a conștientiza importanța lecturii, polițiștii le-au adus la cunoștință tinerilor faptul că cititul îmbunătățește memoria, îmbunătățește capacitatea de atenție și concentrare, poate dezvolta gândirea analitică stimulează imaginația și dezvoltă compasiunea.
În cadrul atelierului de gastronomie, elevii au învățat să își stimuleze creativitatea, capacitatea de de comunicare, dar și ce înseamnă să fii ,,Bucătar pentru o zi”.
La atelierul de dezvoltare personală și inteligență emoțională, cei mici și-au dezvoltat gândirea logică și strategică, flexibilitatea, dar și încrederea în sine, cum să își gestioneze emoțiile și relațiile cu cei din jur.
Poliţiştii vor continua parteneriatul cu elevii buzoieni şi în perioada ce urmează, prin activităţi similare.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











