Premierea câștigătorilor Concursului „Biserica mea în istorie”

Premierea câștigătorilor Concursului „Biserica mea în istorie”
Concurs organizat de Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei
Sâmbătă, 30 aprilie 2022, în foișorul Ceainăriei Culturale din municipiul Buzău, a avut loc festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului Biserica mea în istorie, organizat de Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, în perioada octombrie 2021 – aprilie 2022, în colaborare cu Sectorul Cultural-educațional al Eparhiei, cu ocazia împlinirii a 1650 de ani de la martiriul Sfântului Mucenic Sava de la Buzău.
La eveniment a participat Ierarhul locului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, alături de pr. Dan Necula – inspector eparhial la Biroul Catehizare, învățământ și activități cu tineretul, dna prof. Ana Preda-Tudor – inspector pentru disciplina Istorie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Buzău, și dna prof. Neluța Mirela Furtună – președintele Asociației Femeilor Ortodoxe.
La acest concurs și-au înscris portofoliile cu prezentarea istoriei bisericilor parohiilor din care fac parte 21 de grupuri de copii (151 de elevi din ciclul gimnazial și liceal), coordonate de 17 profesori și 16 preoți din diferite parohii buzoiene și vrâncene.
În urma evaluării portofoliilor, comisia de jurizare a stabilit următorii câștigători: grupurile de copii ale parohiilor „Nașterea Maicii Domnului” din municipiul Râmnicu Sărat, Măgura (județul Buzău) și Neculele (județul Vrancea) – premiul I; grupurile de copii ale parohiilor Scorțoasa (județul Buzău), Mătești (județul Buzău) și Suraia (județul Vrancea) – premiul al II-lea; grupurile de copii ale parohiilor „Sfântul Apostol Andrei” din municipiul Buzău, „Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiul Buzău și Sihlea (județul Vrancea) – premiul al III-lea; grupurile de copii ale parohiilor „Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiul Râmnicu Sărat, Lunca Frumoasă (județul Buzău), Berca (județul Buzău), Dealu Neicu (județul Vrancea), Mănăstioara (județul Vrancea) și Străoane de Jos (județul Vrancea) – mențiune.
Premiile oferite câștigătorilor au constat în diplome și cărți: „Noul Testament cu Psalmii”, „Istorisiri din Sfintele Scripturi pentru copii și părinți”, broșura „Viața și martiriul Sfântului Sava de la Buzău. 1650 de ani de ocrotire spirituală”, precum și manualul „Istoria județului Buzău” (suport didactic pentru cursul opțional de istorie locală).
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 07:32 - Atac cu drone și rachete asupra unei uzine strategice din Rusia
- 07:28 - „Reformele” lui Bolojan. Oamenii au ajuns să muncească doar pentru a-și plăti facturile
- 17:04 - Ministrul Sănătății anunță controale fără precedent
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News

_e32ebcad9a.webp)









