Șoc pe piața bancară. Profit uriaș obținut de o bancă din România, anul trecut: creștere cu 14,35%

Șoc pe piața bancară. Profit uriaș obținut de o bancă din România, anul trecut: creștere cu 14,35%
Veniturile operaţionale ale băncii au crescut în anul 2023 cu 20,1%,
Profitul Băncii Transilvania, cea mai mare bancă din Romania, a crescut anul trecut cu 14,35%, la 2,49 miliarde lei, în timp ce Grupul Banca Transilvania a raportat un profit net de 2,98 miliarde lei, mai mare cu circa 20%. Activele Grupului Financiar BT au ajuns la finalul anului trecut la 169,2 miliarde lei.
Veniturile operaţionale ale băncii au crescut în anul 2023 cu 20,1%, la 6,43 miliarde lei. La nivelul Grupului Banca Transilvania, veniturile operaţionale s-au majorat cu 23,3%, la 7,74 miliarde lei.
“Am accelerat creşterea Grupului Banca Transilvania în 2023, mizând, ca şi până acum, pe volume mari. Finanţarea companiilor şi a populaţiei, creşterea activităţii operaţionale şi atragerea de noi clienţi au fost motoarele băncii anul trecut, ceea ce generează economii de scară şi eficienţă crescută şi ne permite să oferim clienţilor condiţii din ce în ce mai bune, din toate punctele de vedere. Suntem aici să susţinem în continuare dezvoltarea economiei, să contribuim la prosperitatea oamenilor şi la creşterea incluziunii financiare. Profitabilitatea băncii ne ajută să ducem mai departe planurile pe care le avem, să urmărim creşterea Grupului BT pe toate segmentele pe care suntem activi, dar şi să ne dezvoltăm pe altele noi”, declară Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie, BT.
BT a finanţat companii cu 23 miliarde lei şi persoane fizice cu 10 miliarde lei.
Citește și:
- 20:39 - Trump și-a încheiat turneul în China: „Am încheiat acorduri grozave!”
- 16:12 - Guvernul mărește ajutoarele pentru familiile sărace și copiii cu dizabilități. Cine primește bani în plus din luna mai
- 07:41 - Călin Georgescu: Poporul trebuie să beneficieze de resursele țării. Suveranitatea nu se pierde doar politic, ci și economic
- 21:43 - Negocieri pe genunchi la Bruxelles: Guvernul încearcă să recupereze cele 4,9 miliarde de euro din PNRR
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News














