Şofer scos din trafic de poliţişti în timp ce se deplasa cu maşina pentru reaprovizionarea cu băuturi alcoolice

Şofer scos din trafic de poliţişti în timp ce se deplasa cu maşina pentru reaprovizionarea cu băuturi alcoolice
Etilotestul a indicat în cazul său o alcoolemie de 2,13 mg/l alcool pur în aerul expirat
În perioada minivacanţei, poliţiştii rutieri au acționat pentru depistarea şi scoaterea din trafic a conducătorilor auto care s-au urcat la volanul mașinilor după ce au consumat alcool sau alte substanţe psihoactive.
Aparatele etilotest au indicat consumul de alcool în 16 situații. În cazul a 8 șoferi, alcooltestul a înregistrat valori sub 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, așa că șoferii s-au ales cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce.
În cazul altor 8 șoferi depistați băuți la volan s-a impus întocmirea de dosare penale. Cea mai mare valoare a alcoolemiei – 2,13 mg/l alcool pur în aerul expirat a fost înregistrată în cazul unui tânăr de 29 de ani, din Ruşeţu, care a fost depistat în timp ce conducea autoturismul pe o stradă localitatea de domiciliu. Șoferul a fost transportat la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii au mai întocmit alte 6 dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehiul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere, dar și conducererea pe drumurile publice a unui vehicul cu permis de conducere suspendat.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
- 18:37 - Schimbări majore la salariile bugetarilor și în sistemul de pensii, adoptate azi de Guvern
- 18:33 - Nicușor Dan, declarații de ultim moment despre criza politică internă și scena internațională - LIVE TEXT
- 17:19 - Europa riscă să rămână fără combustibil pentru avioane în 6 săptămâni
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











