PERSOANĂ REȚINUTĂ ȘI APOI ARESTATĂ PENTRU TRAFIC DE PERSOANE

PERSOANĂ REȚINUTĂ ȘI APOI ARESTATĂ PENTRU TRAFIC DE PERSOANE
Victima a fost internată într-un centru de îngrijire
O persoană de 35 de ani a fost reținută de polițiștii clujeni și apoi arestată pentru infracțiunea de trafic de persoane.
'Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 35 de ani, cercetată pentru trafic de persoane.
Din probatoriul administrat a reieșit că, în perioada noiembrie 2024 - aprilie 2025, persoana cercetată, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a unei persoanei vătămate (grad de handicap psihic, stare materială precară și dependență de alcool), ar fi adăpostit-o și transportat-o cu diferite mijloace de transport în comun, în mai multe locații din Cluj-Napoca, obligând-o, inclusiv prin acte de violență fizică, la practicarea prostituției în folosul său material', se arată într-o informare trimisă, miercuri, de IPJ Cluj.
Potrivit sursei citate, procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea persoanei în cauză, pentru 24 de ore, iar miercuri a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
Victima a fost internată într-un centru de îngrijire, din județul Cluj. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Cluj și jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca.
AGERPRES
Citește și:
- 14:46 - Incident într-un autobuz: două femei au ajuns la spital după ce au căzut în timpul deplasării
- 14:09 - Nicușor Dan, după atacurile din Orientul Mijlociu: „România nu este în pericol, dar economia ar putea fi afectată”
- 13:13 - Tragedie pe un drum național din Brăila: trei morți în accidente similare la câteva ore distanță
- 12:14 - Putin lovește din nou Ucraina, în timp ce ochii lumii sunt pe conflictul din Iran: cel puțin 6 morți și zeci de răniți
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











