Percheziții la persoane cercetate pentru nerespectarea regimului armelor și muniției
Percheziții la persoane cercetate pentru nerespectarea regimului armelor și muniției
Trei mandate de percheziţie în comuna Verneşti
Polițiștii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară la o persoană bănuită de nerespectarea regimului armelor și munițiilor şi contrabandă calificată.
În data de 25 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au pus în executare trei mandate de percheziţie în comuna Verneşti, la domiciliul unui localnic de 62 de ani.
În urma desfăşurării percheziţiilor, poliţiştii au identificat și au ridicat în vederea continuării cercetărilor două arme neletale lungi cu aer comprimat deţinute fără drept, existând indicii că au fost procurate din Anglia.
Totodată, au mai fost descoperite şi ridicate două arme scurte destinate producerii de zgomot, supuse autorizării, deţinute de asemenea fără drept.
În cauză se continuă cercetările pentru comiterea infracţiunii de “nerespectarea regimului armelor și munițiilor” şi „contrabandă calificată”, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 342 alin. 2 Cod penal şi art. 271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News














