Iarmarocul e închis, dar comerțul cu porci continuă
Pesta porcină africană închide târguri, dar nu opreşte comerţul cu porci direct din grajd. Ce poţi să păţeşti dacă nu eşti atent ce carne cumperi
Crescătorii de porci din Buzău, judeţ în care au fost depistate cazuri de pestă porcină africană, vând animalele fără nicio garanţie asupra sănătăţii. Autorităţile sanitar-veterinare atrag atenţia celor care comercializează porci că au anumite obligaţii, având în vedere numărul mare de focare de pestă porcină din ţară.Din cauza pestei porcine africane, cel puţin până la finalul anului, în judeţul Buzău vor fi interzise târgurile în care se puteau comercializa porci pentru sacrificare.Există însă alternativa de a cumpăra de pe internet sau direct din gospodăriile crescătorilor, chiar dacă activitatea lor este mai timidă decât în alţi ani, din cauza restricţiilor impuse pentru stoparea pestei porcine africane.Afişe care în alţi ani erau puse la porţi în această perioadă sunt mult mai puţine de data asta, că să nu atragă prea mult atenţia, iar ca să gaseşti un porc de vânzare, trebuie să întrebi din om în om.Autorităţile sanitar-veterinare atrag atenţia celor care vor să cumpere sau să vândă porci că au anumite obligaţii, având în vedere numărul mare de focare de pestă porcină din ţară.Prin urmare, nu ar trebui să-şi taie porcii şi să-i bage în congelator fără examenul trichineloscopic. Medicii veterinari atenţionează că, în unele cazuri, trichineloza are urmări grave, putându-se ajunge chiar la decesul celui care a consumat carnea de porc infestată.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

