DEPARTAMENTUL DE STAT AL SUA A APROBAT VÂNZAREA CĂTRE ROMÂNIA A UNEI UNITĂŢI DE TRAGERE PATRIOT

DEPARTAMENTUL DE STAT AL SUA A APROBAT VÂNZAREA CĂTRE ROMÂNIA A UNEI UNITĂŢI DE TRAGERE PATRIOT
Sistemul va fi achiziţionat prin intermediul unor granturi
Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii a aprobat vânzarea către România a unei unităţi de tragere Patriot, sistem care include un set radar şi două staţii de lansare, transmite Ambasada Americană la Bucureşti.
Unitatea de tragere va înlocui sistemul pe care România l-a furnizat Ucrainei în septembrie anul trecut. Patriot poate detecta şi doborî o gamă largă de ameninţări cu rachete balistice şi aeropurtate, iar această achiziţie va consolida capacitatea României de a descuraja agresiunea în regiunea Mării Negre.
Cu un cost estimat de peste 260 de milioane de dolari, sistemul va fi achiziţionat prin intermediul unor granturi de la un grup de donatori NATO.
Ambasadorarea Statelor Unite la Bucureşti, doamna Kathleen Kavalec, a declarat că angajamentul României faţă de apărarea aeriană integrată consolidează protecţia teritoriului românesc şi a alianţei NATO, ceea ce face ca şi America să fie mai sigură.
Statele Unite apreciază sprijinul continuu pe care România l-a acordat Ucrainei, incluzând donarea unui sistem Patriot pentru a sprijini apărarea ţării atacate de Rusia.
Citește și:
- 16:31 - Papa Leon al XIV-lea numește un nou ambasador la Statele Unite ale Americii, pe fondul tensiunilor cu administrația Donald Trump
- 16:14 - Actor reținut după ce ar fi amenințat cu moartea o doctoriță de la Institutul Marius Nasta
- 15:41 - Donald Trump amenință cu noi lovituri asupra Iran: „Va fi atacat foarte puternic astăzi”
- 14:46 - Incident într-un autobuz: două femei au ajuns la spital după ce au căzut în timpul deplasării
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











