Cu 90 de şoferi buzoieni mai puţin după wekendul ce tocmai a trecut

Cu 90 de şoferi buzoieni mai puţin după wekendul ce tocmai a trecut
Pentru abaterile rutiere săvârşite, poliţiştii le-au reţinut permisele de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce
În perioada 25 – 27 iunie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, au aplicat 468 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 96 de permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate.
Astfel, începând cu vineri, 25 iunie a.c., poliţiştii Serviciului Rutier Buzău, au organizat şi desfăşurat acţiuni ce au avut ca scop depistarea conducătorilor auto care depăşesc limita legală de viteză, atât în localităţi cât şi în afara acestora. Acţiunile au continuat şi în zilele de sâmbătă şi duminică.
În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au depistat 181 de şoferi „grăbiţi„ care au călcat prea tare pedala de acceleraţie, dintre aceştia 56 au predat permisele de conducere pentru următoarele 90 de zile.
Cu cea mai mare viteză – 164 km/h – a fost înregistrat de aparatul radar, autovehiculul unei femei de 50 de ani, din Ilfov, ce rula pe DN2E85, în afara localităţii Racoviţeni.
Alte 40 permise de conducere au fost reţinute pentru neacordarea de prioritate, pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare, pentru conducerea unor vehicule sub influenţa alcoolului, pentru nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului electric, pentru neoprirea la semnalul poliţiştului rutier şi pentru neprezentarea în 24 de ore la Poliţie în urma implicării într-un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale.
Sancţiuni contravenţionale au mai fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (69), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (30), dar şi 85 de sancţiuni pentru alte abateri în trafic.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 200.000 de lei.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

