Zeci de focare de pestă porcină, confirmate în județul Buzău
Pesta porcină se extinde cu repeziciune în judeţul Buzău. Autorităţile anunţă peste 50 de focare în şapte comune. Sute de porci au fost eutanasiaţi până acum, în urma confirmării probelor de laborator. Cu toate acestea, s-a decis ca, în momentul de faţă, să nu se dea ordinul sacrificării în masă.
Al doilea val de pesta porcină din judeţul Buzău dă bătăi de cap autorităţilor, care s-au întrunit astăzi, pentru a stabili măsurile ce se impun, în condiţiile în care numărul focarelor a ajuns la peste 50.
În unele situaţii, proprietarii porcinelor bolnave au făcut neglijenţa de a vinde animalele unor samsari, aşa cum s-a întâmplat într-un caz la Amaru.
Astfel, s-a pus din nou problema dacă ar fi oportună decizia de sacrificare în masă a porcilor de pe raza comunelor unde au fost confirmate focare. S-au pus în balanţă costurile pentru astfel de operaţiuni cu cele raportate la intervenţiile autorităţilor de până acum.
Şi şeful Consiliului Judeţean a apreciat că sacrificarea în masă a suinelor ar fi o măsură prea drastică.
Pe raza localităţilor unde au fost confirmate focare de pestă porcină sunt inventariaţi peste 2.600 de porci