Miercuri după amiază, în Sala Sporturilor Traian din Râmnicu Vâlcea, SCM Rm. Vâlcea și SCM Gloria Buzău s-au întâlnit în etapa a 19-a a Ligii Florilor, un derby între două echipe care se află în lupta pentru un loc de cupe europene. Buzoiencele s-au impus cu 28-27 (14-11), profitând și de oboseala gazdelor după meciul din Cupa EHF de săptămâna trecută. Echipa vâlceană a suferit a doua înfrângere consecutivă şi a patra din ultimele cinci etape, îndepărtându-se de locurile de cupe europene.

Gazdele, după un debut bun de meci, în care au condus cu 4-2 şi 5-3, au primit patru goluri la rând şi Gloria a preluat controlul jocului, 5-6 în minutul 11. Handbalistele antrenate de Daniel Anca s-au desprins la trei goluri în minutul 25, după golul marcat de Blazevic, 8-11, și apoi la la patru goluri, 10-14 în minutul 30, după golul marcat de Keita. Scorul pauzei a fost 11-14, cu ultimul gol marcat de japoneza Fujita, pentru echipa gazdă.

În debutul reprizei secunde, avantajul oaspetelor a crescut la cinci goluri, 16-11, în minutul 33, dar vâlcencele au reușit egalarea, 18-18, în minutul 42. Gloria a preluat din nou controlul şi a făcut 27-23, în minutul 57, obținând în cele din urmă o victorie la limită, 27-28.

Pentru SCM Gloria Buzău au marcat: Yaroslava Burlachenko -8 goluri, Fanta Keita -6, Bianca Harabagiu -5, Valentina Blazevic -4, Dziyana Ilyina -4, Andra Moroianu -1.

Pentru SCM Rm. Vâlcea au marcat: Jovana Kovacevic -6 goluri, Iryna Glibko -5, Raluca Băcăoanu 4, Asuka Fujita -3, Elena-Cristina Florica -2, Ana Mihaela Coman -2, Elin Hansson -2, Tanja Asanin -1, Bobana Klikovac -1, Daria Bucur -1.

După 19 etape, SCM Gloria Buzău ocupă locul 5, cu 40 de puncte, la egalitate cu ocupanta locului 4, Dunărea Brăila. SCM Rm. Vâlcea este pe locul 5, cu 35 de puncte. În etapa a 20-a, SCM Gloria Buzău va juca pe teren propriu cu SCM Universitatea Craiova, joi, 30 martie, de la ora 18.00. SCM Rm. Vâlcea va juca în etapa viitoare, în deplasare, cu RApid București, joi, 30 martie, de la ora 19.15.

foto: facebook/SCM Râmnicu Vâlcea – Handbal feminin

Articolul precedentDepozite ilegale de deșeuri menajere și reciclabile pe raza comunei Parscov, județul Buzău
Articolul următorGPS-ul i-a dat de gol! Trei bărbați din Pârscov și Berca, au furat acumulatorii de la trotinete electrice din Franța