284 de sancțiuni aplicate într-o singură zi
Conform celor mai recente date furnizate de Instituția Prefectului, situația epidemiologică la nivel de județ se prezintă astfel
290 de persoane se află în carantină; 132 sunt in îzolare la domiciliu, în timp ce numărul cazurilor confirmate rămăne neschimbat, 14.
În ciuda amenzilor mari, buzoienii rămăn consecvenți în a fi indisciplinați/
Structurile și subunitățile IPJ Buzău, împreună cu personalul Poliției Locale, au desfășurat activități de verificare cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, fiind controlate 1384 de persoane. Dintre acestea, un număr de 138 de persoane au fost identificate că nu respectă interdicțiile privind deplasarea/libera circulație.
În total, în ultimele 24 de orei, au fost aplicate 284 sancțiuni contravenționale privind nerespectarea prevederilor Ordonanțelor Militare, în valoare totală de aproximativ 380.000 de lei. De asemenea, au fost înregistrate 5 dosare penale în care urmează să fie efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals”, în contextul nerespectării prevederilor Ordonanțelor Militare.
De asemenea, jandarmii au constatat că cinci persoane nu au respectat măsura privind restricționarea circulației, valoarea totală a sancțiunilor aplicate în aceste cazuri fiind de 7.000 lei și trei avertismente scrise.