FOTBAL: UNIVERSITATEA CLUJ - UNIVERSITATEA CRAIOVA 1-1, ÎN SUPERLIGĂ

FOTBAL: UNIVERSITATEA CLUJ - UNIVERSITATEA CRAIOVA 1-1, ÎN SUPERLIGĂ
Universitatea Craiova are două egaluri şi două eşecuri
Universitatea Cluj şi Universitatea Craiova au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), duminică seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 10-a a Superligii de fotbal.
Liderul a deschis scorul prin senegalezul Mamadou Thiam (38), cu o lovitură de cap, la cornerul executat de Dan Nistor.
Craiovenii, care au făcut o primă repriză slabă, dar care au jucat mult mai bine după pauză, au egalat prin japonezul Takuto Oshima (68), cu un şut deviat de Gabriel Simion. Niponul a marcat în premieră în Superligă.
''Şepcile roşii'' au avut o bară, prin Simion (74).
''U'' Cluj, care rămâne neînvinsă în acest campionat, venea după patru victorii consecutive.
Universitatea Craiova are două egaluri şi două eşecuri în ultimele patru etape.
FC Universitatea Cluj - Universitatea Craiova 1-1 (1-0), Cluj Arena - Cluj-Napoca
Au marcat: Mamadou Thiam (38), respectiv Takuto Oshima (68).
Arbitru: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti); arbitri asistenţi: George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel), Andrei Constantinescu (Bucureşti); al patrulea oficial: Andrei Moroiţă (Ploieşti)
Arbitru video: Florin Andrei (Târgu Mureş); arbitru asistent video: Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj)
Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) - CCA, Dan Potocianu (Bucureşti) - LPF
AGERPRES
Citește și:
- 08:20 - Universitatea Craiova este lider solitar în Superliga, după 1-0 cu FC Argeş!
- 12:38 - Dan Alexa, implicat într-un scandal uriaș după Poli Timișoara – Unirea Tășnad! Antrenorul a „împărțit” pumni pe teren
- 12:38 - Cristi Chivu, lovit de un scandal uriaș: Inter riscă retrogradarea, după un scandal de corupție care zguduie fotbalul italian
- 11:11 - De ce a urcat Cîrjan în peluză după golul cu Rapid: fotbalistul și-a explicat gestul.
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News












