Foto+Video: De ce să avem grijă de animale?

De ce să avem grijă de animale?
Activitate realizată împreună cu reprezentanţii Organizaţiei „Kara Rescue Dogs”
Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor au organizat o activitate inedită pentru sublinierea rolului important al animalelor în existenţa noastră de zi cu zi. Au fost organizate exerciţii de salvare/căutare împreună cu reprezentanţii Organizaţiei „Kara Rescue Dogs”.Premergător Zilei Copilului, Poliţiştii de la Biroul pentru Protecţia Animalelor au făcut o vizită prietenilor elevi de la Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficiențe Auditive. Împreună şi-au propus să demonstreze că suntem obligaţi să avem în permanenţă grijă de animalele care ne înconjoară, întrucât acestea ne oferă sprijinul lor necondiţionat în multe situaţii. Activitatea nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul Organizației non-profit „Kara Rescue Dogs”, reprezentanţii care ni s-au alăturat fiind însoţiţi şi de 4 câini utilitari.Astfel, în prima parte a activității a avut loc o demonstrație în care au fost implicați, în condiții de siguranță, și elevii instituției. Mai exact, au fost puse în aplicare exerciții de căutare/salvare în mediul natural și în spațiul afectat post-cutremur, exerciții de dresaj disciplină de bază și exercițiu de agresivitate controlată pază/protecție.La finalul exerciţiilor, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au purtat discuții cu persoanele prezente la activitate, care au fost informate cu privire la legislația din domeniul protecției animalelor, dar şi referitor la obligațiile ce revin deținătorilor de animale, conform Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor. Poliţiştii au prelucrat situațiile în care deținătorul de animale este pasibil de săvârșirea unei fapte penale sau contravenționale stipulate în cadrul legislativ şi situațiile în care o persoană minoră poate fi deținătorul unui animal de companie.Discuţiile au avut ca scop reducerea cazurilor de violență împotriva animalelor și cunoașterea consecințelor adoptării unui astfel de comportament, prevenirea situațiilor în care animalele sunt abandonate, dar şi formarea de promotori ai prevederilor legale cu privire la protecția animalelor și adopția acestora.Activitatea s-a încheiat prin recompensarea elevilor care ne-au susţinut, astfel că poliţiştii le-au oferit acestora insigne şi animăluțe de pluș ca o certificare a apartenenței la grupul „Poliția animalelor de pluș”.[gallery size="full" td_select_gallery_slide="slide" ids="90651,90652,90653,90654,90655,90656,90657,90658,90659,90660,90661,90662,90663"]Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:00 - Noaptea Muzeelor 2026 - ce muzee poți vizita gratuit în București și în țară
- 18:17 - Pensiile din iunie vor veni cu întârzire din cauza sărbătorilor legale
- 17:46 - La 102 ani merge la serviciu, învață olărit și scrie poezii. Povestea bărbatului pe care internetul l-a numit „cel mai fericit om din lume”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News














