ROMÂNIA A FĂCUT PRIMUL PAS CĂTRE RECÂŞTIGAREA ÎNCREDERII INVESTITORILOR

ROMÂNIA A FĂCUT PRIMUL PAS CĂTRE RECÂŞTIGAREA ÎNCREDERII INVESTITORILOR
Evoluţia ţării noastre va fi constant monitorizată de Comisia Europeană
România a făcut primul pas către recâştigarea încrederii investitorilor şi a partenerilor europeni prin angajarea răspunderii Guvernului pe pachetul de măsuri fiscale, a declarat ministrul finanţelor, Alexandru Nazare.
El a prezentat marți, la Consiliul Economic şi Financiar de la Bruxelles, măsurile de reducere a deficitului bugetar şi a declarat că, deşi România evită pierderea ratingului de ţară, pericolul nu a trecut.
Evoluţia ţării noastre va fi constant monitorizată de Comisia Europeană, conform procedurii de deficit excesiv şi va trebui să raporteze de două ori pe an situaţia macroeconomică şi cea a execuţiei bugetare, a mai spus ministrul finanţelor.
Alexandru Nazare: ”Obiectivul de etapă este îndeplinit, dar prin aceste recomandări se cere o schimbare radicală de atitudine, disciplină fiscală, accelerarea cheltuirii fondurilor europene de toate tipurile şi se transpun în nişte recomandări ale actualei decizii, care setează nişte borne. Prima, 2030, termen final pentru ieşirea din procedura de deficit excesiv. A doua, plafonarea cheltuielilor primare. Şi, bineînţeles, suntem sub un spectru de raportare la şase luni şi un spectru de monitorizare constant al Comisiei".
Sursă: Radio România Actualități
Citește și:
- 11:05 - România atrage tot mai mulți muncitori străini: aproape 150.000 de angajați din afara UE
- 10:04 - Imperiul Dacia se clatină. Mii de joburi se evaporă, iar România simte șocul deciziilor luate la Paris
- 09:20 - Lovitură dură pentru șoferi: explozie a prețurilor la RCA, majorări sau chiar dublări de preț
- 19:55 - Criza carburanților se agravează. Cristian Diaconescu avertizează: „Stocurile de energie, aproape de epuizare în anumite state”
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











