Video: Poliția buzoiană la ceas aniversar

Video: Poliția buzoiană la ceas aniversar
Avansări în grad la IPJ Buzău
Cu ocazia aniversării Zilei Poliției Române, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău a fost desfăşurată o festivitate tradiţională. Au răspuns invitaţiei polițiștilor buzoieni şi i-au onorat cu prezenţa reprezentanţii autorităţilor locale şi partenerii instituţionali.
Cu această ocazie, au fost avansați în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, 9 ofițeri și 11 agenți de poliție. De asemenea, au mai fost avansați la termen, în gradul profesional următor, 20 de ofițeri și 60 de agenți de poliție.
Pentru rezultate deosebite, doamna inspector principal Stoica Adela, din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Violențe, a primit placheta onorifică “Polițistul de onoare al județului Buzău”.
De asemenea, a fost acordată distincţia “Prietenul poliţiştilor” domnului comandant al Bazei Aeriene de Instruire şi Formare a Personalului Aeronautic Bălan Ovidiu, în semn de apreciere a colaborării.
Totodată, 9 polițiști au fost felicitați pentru loialitatea acestora față de instituție și pentru longevitatea carierelor, unii dintre aceștia fiind încadrați chiar la începuturile anilor ’90.
Alți 6 tineri polițiști au fost recompensați cu diplome de merit pentru modul profesionist și rapid în care au acționat în situații limită.
În încheierea şedinţei festive, şeful inspectoratului – comisar şef de poliţie Pantazi Virgil-Laurenţiu a felicitat poliţiştii câştigători ai competiţiilor sportive, organizate sub egida Cupa Ziua Poliţiei Române, cărora le-au fost acordate premii cu sprijinul Club Sportiv Poliţia Buzoiană şi Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

