Operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept
În ziua de 15 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Sărat, au acționat în municipiul Râmnicu Sărat pe linia prevenirii și combaterii evenimentelor negative ce ar putea fi generate de încălcarea normelor legislative ce reglementează desfășurarea operațiunilor cu obiecte artizanale și de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice.
În urma verificărilor au fost depistați doi tineri de 27 și 16 ani, ambii din Podgoria, având asupra lor mai multe articole pirotehnice, pe care ar fi intenționat să le comercializeze.
Polițiștii au descoperit 1100 de articole pirotehnice, din categoriile P1, F2 și F3, cu o greutate totală de 65 de kg, pe care le-au ridicat în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, conform Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.