Polițiștii rutieri buzoieni au desfășurat miercuri, 3 mai, acțiuni în trafic în care au utilizat aparatele etilotest, care au indicat consumul de alcool în 4 situații.
În cazul unui șofer, alcooltestul a înregistrat 0,68 mg/l alcool alcool pur în aerul expirat, așa că acesta s-a ales cu dosar penal. Şoferul, un tânăr de 18 ani, din Buzău, a fost depistat în timp ce conducea mopedul pe DC5, în Vâlcelele.
De asemenea, în urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că mopedul nu este înregistrat/înmatriculat, iar tânărul nu este deținător de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Tânărul a fost transportat la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Sursa: Realitatea de Buzau