Transporta cu o autoutilitară lemn de foc, dar era în afara legii atât în ceea ce priveşte încărcătura maşinii, cât şi documentele personale

Transporta cu o autoutilitară lemn de foc, dar era în afara legii atât în ceea ce priveşte încărcătura maşinii, cât şi documentele personale
Șoferul avea și permisul suspendat
În ziua de 5 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de poliție rurală Chiojdu în timp ce desfăşurau activităţi de prevenire au depistat un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Chiojdu, în timp ce conducea autovehiculul pe DC 58, în localitatea Chiojdu.
În urma verificării conducătorului auto în bazele de date ale Poliţiei Române s-a stabilit faptul că acestuia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule. Totodată, au fost efectuate verificări cu privire la materialul lemnos pe care acesta îl transporta. Din verificări s-a stabilit faptul că șoferul nu deținea aviz de însoţire pentru materialul lemnos transportat.
Față de bărbat a fost luată măsura sancţionării contravenţionale conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, de asemenea, iar materialul lemnos lemn foc specia fag a fost confiscat de către polițiști și predat reprezentanților ocolului silvic
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News














