TÂRGUL ICONARILOR ŞI AL MEŞTERILOR CRUCERI
TÂRGUL ICONARILOR ŞI AL MEŞTERILOR CRUCERI
Intrarea la târg este liberă
Târgul iconarilor şi al meşterilor cruceri se desfăşoară de vineri până duminică, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.
Târgul este, de mai bine de două decenii, o tradiţie a MNŢR.
''An după an, prăznuim împreună Ziua Crucii cu un târg-expoziţie, unde publicul vizitator poate descoperi obiecte-simbol (icoane pictate pe sticlă şi lemn, cruci, pristolnice, obiecte de cult, încrustaţii în lemn, reprezentări iconografice contemporane, în diferite tehnici şi materiale), care reafirmă identitatea şi specificitatea instituţiei noastre'', precizează reprezentanţii muzeului.
Astfel, Muzeul de la Şosea devine, timp de trei zile, locul în care iconari şi meşteri cruceri continuă să recupereze frumuseţea meşteşugului şi a obiectelor de cult.
Iconarii şi meşterii cruceri sunt însoţiţi şi de meşteşugari din sfere conexe: manufacturarea scoarţelor, a ceramicii şi a lemnului.
''Aşa cum v-am obişnuit, şi de această dată vă întâmpinăm cu dulciuri de casă, miere şi produse apicole, plante de leac, fructe şi flori de toamnă. De asemenea, invităm copiii şi adulţii să descopere cum lucrau iconarii vechi izvoade şi zugrăveau icoane, pictând pe sticlă sau pe lemn grunduit ori cum se însemnează şi încrustează pristolnicele şi icoanele de vatră, în cadrul unor ateliere ţinute de artişti şi meşteri iconari'', mai anunţă MNŢR.
Intrarea la târg este liberă.
AGERPRES
Citește și:
- 16:34 - Fost jucător la Farul și Steaua, mort în tragedia din Portul Midia. Mesaje de condoleanțe de la cele două cluburi
- 16:07 - NATO analizează extinderea conductelor de combustibil spre est, inclusiv în România, în contextul tensiunilor cu Rusia
- 15:41 - Anca Alexandrescu aruncă în aer statul paralel. Dezvăluiri fără perdea: „O luptă pe viață și pe moarte pentru recâștigarea conducerii SRI!”
- 14:56 - Victorie categorică la FRF: Răzvan Burleanu obține al patrulea mandat cu 258 de voturi
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











