SERVICIILE POȘTALE, MARGARINA ȘI FRUCTELE PROASPETE, ÎN TOPUL SCUMPIRILOR DIN DECEMBRIE

SERVICIILE POȘTALE, MARGARINA ȘI FRUCTELE PROASPETE, ÎN TOPUL SCUMPIRILOR DIN DECEMBRIE
În decembrie 2024, energia electrică a costat mai mult cu 0,89%
Serviciile poștale, fructele proaspete și margarina se află în topul scumpirilor înregistrate în decembrie 2024, comparativ cu aceeași lună a anului anterior, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS).
Astfel, tariful serviciilor poștale a urcat luna trecută cu 17,82%, comparativ cu decembrie 2023, cel al margarinei cu 17,41%, iar prețul fructelor proaspete s-a majorat cu 13,75%.
În ceea ce privește mărfurile alimentare, acestea s-au scumpit, în medie, cu 5,09% comparativ cu decembrie 2023. Cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat la margarină (17,41%), fructe proaspete (13,75%) și alte legume și conserve de legume (11,4%). Ieftiniri au fost consemnate la unt (-9,91%), zahăr (7,3%), mălai (-5,07%) și făină (-4,07%).
Față de luna noiembrie 2024, cel mai mult s-au scumpit ouăle (3,24%), fructele proaspete (1,67%) și țuica, rachiuri și alte băuturi (0,77%). Pe de altă parte, citricele și alte fructe meridionale au fost mai ieftine cu 3,66%, în decembrie 2024 față de luna anterioară, zahărul cu 1,24%, fructele și conservele din fructe cu 0,93%.
La capitolul mărfuri nealimentare, în decembrie 2024, față de decembrie 2023, cel mai mult s-au scumpit detergenții, cu 12,04%, tutunul și țigările, cu 10,50%, și articolele chimice, cu 8,92%. În schimb, gazele s-au ieftinit cu 10,55%, iar energia electrică a costat cu 1,18% mai puțin.
Față de luna precedentă, în decembrie 2024, energia electrică a costat mai mult cu 0,89%, combustibilii cu 0,73%, iar detergenții cu 0,60%. Potrivit INS, la această categorie s-au înregistrat ieftiniri la confecții, de 0,1% și la gaze, de 0,48%.
În ceea ce privește serviciile, în ultimul an cel mai mult au crescut tarifele pentru serviciile poștale cu 17,82%, cele de igienă și cosmetică cu 11,48%, cele de apă, canal, salubritate, respectiv cele de reparații auto, electronice și lucrări foto, cu câte 10,97% fiecare. În schimb, s-au ieftinit serviciile de telefonie cu 3,34%.
În decembrie 2024, față de luna anterioară, scumpiri au fost consemnate la serviciile de transport CFR cu 4,66%, reparații auto, electronice și lucrări foto, cu 2,41% și servicii de confecționat și reparat îmbrăcăminte și încălțăminte, cu 0,90%. Ieftiniri s-au înregistrat la serviciile de
transport aerian, cu 3,85%, serviciile de telefonie cu 0,58% și serviciile de poștă și telecomunicații cu 0,33%
Rata anuală a inflației a urcat, în luna decembrie 2024, la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, în condițiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,09%, cele nealimentare cu 4,38%, iar serviciile cu 7,10%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS).
AGERPRES
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:06 - Anca Alexandrescu, atac frontal la Executiv: „Guvernul Bolojan pregătește un memorandum secret de 1 miliard de lei cu OMV Petrom”
- 10:50 - Anunț uriaș despre Cristi Chivu după titlul cu Inter Milano: „Trebuie să rămână mulți ani”
- 10:33 - Petrișor Peiu (AUR): „Guvernul va fi demis. Avem în jur de 250 de voturi și ar fi normal să mergem spre anticipate”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News













