Să învăţăm copiii să rămână în siguranţă

Să învăţăm copiii să rămână în siguranţă
Recomandările polițiștilor pentru elevi și părinți
În ziua de 19 august a.c., poliţiştii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității au organizat activităţi preventive cu scopul reducerii riscului victimal în rândul copiilor buzoieni. Activitatea preventivă s-a desfăşurat sub egida proiectului local Școala din parc, între orele 11:00-14:00, în Parcul Marghiloman.
În cadrul activităţii au fost abordate şi dezbătute subiecte legate de necesitatea adoptării unui comportament responsabil pentru prevenirea disparițiilor de minori și a traficului de persoane. Astfel, copiilor le-au fost prezentate pe înțelesul lor câteva situații de risc specifice vârstei, fiindu-le oferite recomandări preventive pentru siguranța proprie (respectarea cu stricteţe a traseului către şcoală şi casă, evitarea abordărilor directe de către persoane străine, refuzul diferitor bunuri oferite de către acestea, dar mai ales refuzul categoric al apropierii excesive, a contactului fizic nejustificat, cât și a însoțirii necunoscuților, precum și anunțarea imediată a părinților/bunicilor cu privire la situațiile respective).
Prin dialog şi jocuri educative, folosind un gameboard, poliţiştii au reiterat şi necesitatea respectării normelor de circulaţie şi au subliniat importanţa educaţiei rutiere.
Copiii au fost recompensați pentru atenție și participare cu dulciuri, iar împreună cu polițiștii au confecționat manual brățări cu numele fiecăruia, pentru identificare facilă în ipoteza unei rătăciri.
La activitate au participat aproximativ 30 de preșcolari și școlari aflați în vacanță şi 10 adulți (părinți, bunici), alături de reprezentanți ai Centrului Cultural Alexandru Marghiloman Buzău.
RECOMANDĂRI PENTRU ELEVI:
Sunt puternic, inteligent şi ştiu să fiu în SIGURANŢĂ!
Iar pentru aceasta...
RECOMANDĂRI PENTRU PĂRINŢI:
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 12:26 - Astăzi este Sâmbăta Mare. Care sunt tradițiile religioase și datinile legate de ajunul Paștelui?
- 11:30 - Sfânta Lumină de la Ierusalim ajunge sâmbătă seara și în România
- 11:26 - Moment istoric în astronautică: Artemis II a revenit cu succes pe Pământ după cea mai îndepărtată misiune umană din istorie - VIDEO
- 11:18 - Eugen Rădulescu (BNR), verdict dur pentru administrația americană: Cum să nu intuiești închiderea Strâmtorii Ormuz? Nimic nu putea fi mai previzibil
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News










