RISC DE AVALANȘĂ ÎN MUNȚII BUCEGI ȘI FĂGĂRAȘ
RISC DE AVALANȘĂ ÎN MUNȚII BUCEGI ȘI FĂGĂRAȘ
Temperaturile ridicate vor continua să favorizeze topirea stratului de zăpadă
La altitudini de peste 1800 de metri, temperaturile ridicate vor continua să favorizeze topirea stratului de zăpadă, atât pe parcursul zilei, cât și local pe timpul nopții.
Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Brașov atrage atenția asupra riscului ridicat de avalanșă (grad 3) în Munții Bucegi și Făgăraș, conform buletinului nivometeorologic.
La altitudini de peste 1800 m, temperaturile ridicate vor continua să favorizeze topirea stratului de zăpadă, atât pe parcursul zilei, cât și local pe timpul nopții.
Potrivit Radio România Braşov FM, pe creste se vor înregistra temperaturi negative, ceea ce va duce la formarea unor cruste superficiale de gheață în timpul nopții și dimineții. Stratul de zăpadă conține deja cruste de gheață și zăpadă veche, întărită, iar stratul superior, cu o grosime de 15-25 cm, va fi suplimentar umezit.
După orele amiezii, în special pe versanții însoriți, există un risc semnificativ de producere a avalanșelor de topire, de dimensiuni medii.
În unele zone, acolo unde și stratul vechi este angrenat, avalanșele pot fi de dimensiuni mari.
Riscul declanșării avalanșelor este sporit la suprasarcini, ceea ce impune o atenție deosebită turiștilor și practicanților sporturilor de iarnă.
"Evitați traseele alpine expuse și versanții cu acumulări mari de zăpadă. Consultați buletinul nivometeorologic înainte de a porni la drum. Echipamentul de siguranță (sondă, lopată, DVA) este esențial pentru cei care se aventurează în zone cu risc ridicat. În cazul producerii unei avalanșe, apelați de urgență 112 și anunțați Salvamont. Siguranța dumneavoastră este prioritară! Evitați expunerea inutilă și respectați indicațiile salvatorilor montani", potrivit Salvamont Brașov.
Citește și:
- 22:31 - Guvernul a adoptat proiectul de buget pe 2026. Salariul minim brut se majorează la 4.325 lei de la 1 iulie
- 21:17 - Iranul amenință cu o criză energetică în regiune după avertismentele lui Trump privind infrastructura electrică
- 20:28 - Rezultate LOTO joi, 12 martie 2026. Numerele extrase la Loto 6/49, Joker și Noroc
- 19:34 - Zelenski își pierde răbdarea: negocierile de pace stagnează, iar tensiunile cu aliații cresc
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











