Propunerea CNAS care dă o șansă în plus pacienților cu arsuri - Ce servicii importante vor putea fi decontate de Casă

Propunerea CNAS care dă o șansă în plus pacienților cu arsuri - Ce servicii importante vor putea fi decontate de Casă
Proiect de Hotărâre de Guvern poate fi consultat integral pe site-ul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
Pacienții cu arsuri ar urma să beneficieze de consiliere psihologică, psihoterapie și fizioterapie, prevede un proiect de Hotărâre de Guvern publicat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) în transparență decizională.
În proiectul menționat, CNAS inițiază, în acest fel, procesul prin care pacienții cu arsuri vor putea beneficia de servicii de consiliere psihologică și psihoterapie și vor avea acces la fizioterapie, conform unui plan recomandat de medicul de medicină fizică și de reabilitare.
„Avem două propuneri inițiale care vor ajuta concret pacienții cu arsuri. Suntem conștienți că aceste două servicii suplimentare nu rezolvă toate problemele pacienților cu arsuri. Nici pe departe. Dar astfel de servicii medicale sunt lucruri concrete și utile care fac bine pacienților cu arsuri și de care aceștia vor putea beneficia în perioada imediat următoare”, a declarat Andrei Baciu, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
„Am avut deja o primă întâlnire cu organizațiile de pacienți, acest dialog va fi unul permanent. Am discutat și cu medici care tratează pacienții cu arsuri și cu profesioniștii din sănătate care se ocupă de acest subiect. De altfel, solicităm propuneri de la toți factorii interesați, în acest proces consultativ prin care ne dorim în perioada următoare să identificăm împreună tot ce poate face CNAS în plus pentru pacienții din România”, a mai spus Baciu.
Președintele CNAS a menționat, totodată, că rămâne în contact cu asociațiile de pacienți și îi mulțumește, în context, Ministerului Sănătății „pentru deschidere și sprijin”.
Proiect de Hotărâre de Guvern poate fi consultat integral pe site-ul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:59 - Tragedie pe trecerea de pietoni în Eforie Nord! Mamă și copil de 6 ani, spulberați de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani
- 20:31 - Nicușor Dan ia în calcul un premier tehnocrat! PSD și UDMR negociază intens viitorul Guvern
- 20:25 - Verdictul lui Mircea Toma la CNA: Între libertatea de exprimare și amenzile de zeci de mii de lei. Este „discursul populist” noul pretext pentru cenzură?
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News














