Poliţiştii rutieri din cadrul IPJ Buzău au aplicat peste 200 de sancţiuni contravenţionale la regimul circulaţiei pe drumurile publice

Poliţiştii rutieri din cadrul IPJ Buzău au aplicat peste 200 de sancţiuni contravenţionale la regimul circulaţiei pe drumurile publice
Abateri în trafic sancţionate de poliţiştii rutieri buzoieni
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, ca urmare a neregulilor constatate fiind aplicate 204 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 62.000 de lei.
Polițiștii au s-au efectuat acţiuni în zonele și pe tronsoanele de drum cu valori ridicate de trafic, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Pe timpul acțiunii au fost sancționați contravențional 59 de pietoni și bicicliști care nu au respectat regulile de circulație și și-au pus viața în pericol.
Tot ieri, polițiștii au acționat pentru prevenirea nerespectării regulilor de circulație de către operatorii care efectuează transport de persoane în regim taxi. Au fost aplicate 3 sanctiuni contraventionale pentru nerespectarea Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere..
Pentru că nu au respectat regimul legal de viteză, 50 de conducători auto au fost sancţionaţi de poliţişti, iar 4 dintre ei au predat permisele pentru 90, respectiv 120 de zile. Cea mai mare viteză – 110 km/h a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui tânăr de 23 de ani, din Botoșani, depistat la volanul autoturismului pe DN2E85, în localitatea Oreavul.
Poliţiştii au mai aplicat sancţiuni contravenţionale în cazul conducătorilor auto şi pentru neutilizarea centurii de siguranţă (29), pentru coonducerea unor vehicule cu defecțiuni tehnice (5), dar şi pentru alte abateri în trafic (51).
Alte 7 permise de conducere au fost reţinute pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare, pentru neacordarea de prioritate pietonilor sau celorlate vehicule care aveau acest drept, pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului și pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii au întocmit două dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










