Polițiștii au de lucru. 8 ordine de protecție emise la Buzău

stop-1131142_1280-1140x600
Din 28 decembrie 2018, poliţiştii pot emite ordine de protecţie provizorii faţă de agresori, fie ei soţi, concubini, fii sau alţi membrii ai familiei şi chiar să îi evacueze din locuinţă. Până la acest moment, poliţiştii buzoieni au emis 8 ordine de protecţie provizorii, 5 în mediul urban şi 3 în mediul rural.
În baza prevederilor legale care au intrat în vigoare de la sfârşitul anului trecut, poliţiştii au dreptul să emită imediat un ordin de protecţie provizoriu faţă de agresor şi să îl evacueze din locuinţă, chiar dacă este proprietarul. Ordinul de protecţie provizoriu se emite imediat de către poliţişti atunci când se constată că există un risc iminent într-o familie. În doar câteva zile, la nivelul judeţului Buzău au fost emise 8 astfel de ordine.În cazul judeţului Buzău, 7 dintre cei puşi sub interdicţie sunt bărbaţi, dar şi o femeie a simţit rigorile legii. Încălcarea oricărei măsuri dispuse constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an.Obligaţiile şi interdicţiile dispuse împotriva agresorilor prin ordine de restricţie provizorii devin obligatorii imediat după emiterea acestora, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:48 - Ana Maria Păcuraru, premiată la Beijing de Reprezentantul Special al MAE China pentru activitatea sa jurnalistică
- 13:29 - Încep înscrierile la creșă si grădiniță pentru anul școlar 2026-2027
- 13:15 - Premieră! România a trimis 4.000 de oi în Algeria cu avionul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News














