Poliţiştii au aplicat 99 de sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecţie

Poliţiştii au aplicat 99 de sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecţie
Forţele de ordine au verificat portul măștii de protecţie
În ziua de 30 ianuarie a.c., între orele 17:00-22:00, poliţiştii buzoieni, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și cu reprezentanți ai tuturor instituţiilor cu atribuții de control din Buzău, au desfăşurat acţiuni de verificare cu efective mărite pe raza întregului judeţ cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii COVID-19. La activităţile de verificare au participat peste 130 de efective.
Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate aproximativ 120 de societăți comerciale şi operatori economici. Totodată, au fost legitimate şi verificate peste 480 de persoane.
Pentru abaterile constatate poliţiştii au aplicat 99 de sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecţie conform Legii 55/2002 privind unele măsuri pentru pevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Valoarea totală a sancţiunilor a fost de peste 24.000 lei.
În cadrul acţiunilor, forţele de ordine au verificat portul măștii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice închise/deschise, cât şi toate celelalte interdicţii impuse de starea de alertă.
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:58 - Sindicatul Europol acuză Poliția Română că a încălcat legea prin numiri succesive la conducerea Direcției de Ordine Publică
- 18:41 - Cristian Rizea: Declarații despre presupuse presiuni după intervenția din Parlamentul European
- 17:26 - Prima reacție a ministrului Culturii, după ce a fost înregistrat înjurând interesul național: ”Cineva dorește să mă discrediteze”-VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News













