Oficial! UEFA a stabilit unde se va desfășura partida dintre Israel și România

Oficial! UEFA a stabilit unde se va desfășura partida dintre Israel și România
”Prezența spectatorilor va fi permisă”
Israel și România se vor întâlni pe 18 noiembrie, într-un duel care poate fi decisiv în ceea ce privește calificarea la Euro 2024.
Tricolorii lui Edward Iordănescu au aflat în cele din urmă unde va avea loc duelul cu naționala statului Israel.
UEFA a confirmat unde va avea loc partida dintre Israel și România
Astfel, meciul va avea loc în Ungaria, la Felcsut, pe Pancho Arena, stadionul celor de la Akademia Pușkaș. Anunțul oficial a fost făcut marți (31 octombrie) de oficialii UEFA dar și de FRF.
”Prezența spectatorilor va fi permisă”
”UEFA a anunțat azi că a fost de acord cu propunerea Federației Israeliene de a disputa meciurile cu România și Elveția pe stadionul Pancho, aflat la aproximativ 50 de kilometri de Budapesta. Arena are o capacitate de 3.800 de locuri și este gazda formației Academia Pușkaș.
În ceea ce privește accesul publicului la cele două partide, UEFA a precizat: “Prezența spectatorilor va fi permisă”, au scris cei de la FRF pe site-ul oficial.
Citește și:
- 11:45 - Cristian Rizea anunță lansarea aplicației RIZEA TV: „Nimeni și nimic nu va mai putea opri vocea noastră!”
- 10:38 - Alexandra Păcuraru: ”Simion și Georgescu, atacați pentru că nu sunt de vânzare”
- 10:06 - Zeci de percheziții în București și alte 8 județe la firme care vindeau produse medicale la prețuri de 10 ori mai mari
- 10:03 - Salvamont, intervenții pe bandă rulantă în 24 de ore. Un turist a fost găsit fără viață
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











