O bucureșteancă de 43 de ani a fost înregistrată de aparatul radar circulând cu 183 km/h pe DN2E85, în afara localității Costești

O bucureșteancă de 43 de ani a fost înregistrată de aparatul radar circulând cu 183 km/h pe DN2E85, în afara localității Costești
Poliţiştii au aplicat peste 150 de sancţiuni contravenţionale la regimul circulaţiei pe drumurile publice
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, ca urmare a neregulilor constatate fiind aplicate 157 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 58.000 de lei.
Pentru că nu au respectat regimul legal de viteză, 74 de conducători auto au fost sancţionaţi de poliţişti, iar 11 dintre ei au predat permisele pentru 90 de zile.
Cea mai mare viteză – 183 km/h a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unei femei de 43 de ani, din București depistată la volanul autoturismului pe DN2E85, în afara localităţii Mihăilești și al unui buzoian în vârstă de 44 de ani, depistat la volanul autoturismului pe DN2E85, în afara localității Costești. Poliţiştii au mai aplicat sancţiuni contravenţionale în cazul conducătorilor auto şi pentru neutilizarea centurii de siguranţă (40), dar şi pentru alte abateri în trafic (25).
Poliţiştii au reţinut alte 5 permise de conducere pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor aflaţi regulamentar în traversarea drumului şi autovehiculelor ce rulau pe drumul prioritar, pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare și pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, pentru nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului.
Pe lângă şoferii indisciplinaţi, poliţiştii rutieri au mai sancţionat şi 16 pietoni care şi-au pus viaţa în pericol prin modul în care au ales să traverseze.
Tot ieri, poliţiştii au întocmit 3 dosare penale care au vizat conducerea unui autovehicul având permisul de conducere suspendat.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










