Naționala de handbal feminin a României debutează astăzi la Campionatul Mondial din Spania

Naționala de handbal feminin a României debutează astăzi la Campionatul Mondial din Spania
România joacă astăzi cu Iran
Cea de-a 25-a ediție a campionatelor mondiale de handbal feminin a început miercuri, 1 decembrie în Spania, cu un meci între țara-gazdă și Argentina. Naționala României nu a lipsit la nicio ediție a mondialelor și va debuta astăzi, la ora 19.00 (ora României), în grupa C, alături de Norvegia, Kazahstan și Iran.
Programul echipei României în grupă: România – Iran (3 decembrie, ora 19.00), România – Kazahstan (5 decembrie, ora 19.00) și România – Norvegia (7 decembrie, ora 21.30). Partidele grupei C vor avea loc în localitatea Castelló de la Plana. Primele 3 clasate din cele 8 grupe se vor califica în Main Round – Grupele Principale, grupa României urmând să se ”împerecheze” cu grupa D, din care fac parte Olanda, Suedia, Porto Rico și Uzbekistan. Partidele din Main Round se vor juca în perioada 8-13 decembrie. Primele două clasate din cele 4 grupe din Main Round vor obține calificarea în sferturile de finală.
Lotul de 18 jucătoare include cinci jucătoare de la SCM Gloria Buzău, dar niciuna de la HC Dunărea Brăila, echipa de pe locul 2 în Liga Florilor. Brăila are însă 6 jucătoare la lotul Braziliei, dar una dintre ele și-a încheiat deja înțelegerea cu clubul de la Dunăre și s-a transferat la CSM București.
Lotul României:
Portari: Yuliya Dumanska, Daciana Hosu, Diana Ciucă.
Linia de 9 metri: Bianca Bazaliu, Bianca Harabagiu, Alina Ilie, Cristina Laslo, Andreea Rotaru, Anca Polocoșer, Mădălina Zamfirescu.
Extreme: Nicoleta Dincă, Ana Maria Tănasie, Alexandra Dindiligan, Laura Moisă, Oana Borș.
Pivoți: Crina Pintea, Lorena Ostase, Alexandra Subțirică-Iovănescu.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News














