Minor de 13 ani identificat de polițiști ca autor al unui furt dintr-o borsetă aflată într-un autoturism lăsat neasigurat

Minor de 13 ani identificat de polițiști ca autor al unui furt dintr-o borsetă aflată într-un autoturism lăsat neasigurat
Păgubitul a sesizat lipsa banilor după 6 zile de la faptă
În ziua de 15 februarie a.c., în urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Mărăcineni au identificat principalul bănuit de furtul unor banidin autoturism, stabilind că este vorba despre un minor, în vârstă de 13 ani, din localitate. Fapta fusese sesizată în ziua de 8 februarie a.c., persoana vătămată fiind un bărbat de 64 de ani, din Buzău.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că, în ziua de 2 februarie a.c., bănuitul ar fi profitat că autoturismul bărbatului de 64 de ani era staţionat în faţa unui imobil din Căpăţâneşti, neasigurat şi cu cheile în contact şi ar fi sustras 1350 de lei dintr-o borsetă. Păgubitul a verificat geanta abia în data de 8 februarie, când a constatat lipsa banilor şi a sesizat poliţia.
Poliţiştii au recuperat integral prejudiciul, acesta fiind restituit părţii vătămate.
În cauză, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Mărăcineni continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bănuitului.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:27 - Tragedie pe șosea în Brăila: un tânăr de 19 ani a murit în urma unui accident cumplit
- 11:09 - „Rămânem alături de Ucraina!”. UE își continuă activitatea la Kiev în ciuda atacurilor venite din partea Rusiei
- 10:16 - Mihai Stoica, atac la Daniel Pancu: „Nu văd nicio logică în discursul lui”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News














