Infracţiuni şi contravenţii la regimul silvic constatate de poliţişti

Infracţiuni şi contravenţii la regimul silvic constatate de poliţişti
Combaterea faptelor ilicite din domeniul silvic
În data de 27 martie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Grebănu, în timp ce desfăşurau activităţi de verificare a respectării prevederilor legale în domeniul transportului de material lemnos, au depistat în trafic, pe DJ220, pe raza localităţii Buda, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Râmnicu Sărat, în timp ce transporta cu o autoutilitară, material lemnos din specia fag şi jugastru, fără a deţine documente legale de transport.
Cantitatea de 3,7 m.c. de material lemnos a fost confiscată şi predată reprezentanţilor ocolului silvic, conducătorul auto fiind sancţionat contravenţional conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
Tot în data de 27 martie, poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Mereu, au depistat în flagrant, un bărbat de 23 de ani, din Năeni, care cu ajutorul unui motofierăstrău ar fi tăiat şi sustras arbori, dintr-un canton silvic de pe raza localităţii Năeni. Materialul lemnos (9 arbori) din specia fag şi alun a fost confiscat şi predat reprezentanţilor ocolului silvic. Poliţiştii au întocmi dosar penal pentru tăiere ilegală şi furt de arbori conform Legii 46/2008 - Codul Silvic.
Activităţile poliţiştilor vor continua, pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite din domeniul silvic.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News














