În cadrul acţiunii „Foc de artificii”, poliţiştii din Buzău au indisponibilizat 6364 kilograme de articole pirotehnice, în valoare totală de aproximativ 189.000 de lei

În cadrul acţiunii „Foc de artificii”, poliţiştii din Buzău au indisponibilizat 6364 kilograme de articole pirotehnice, în valoare totală de aproximativ 189.000 de lei
Au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 11.800 de le
În perioada 21 noiembrie 2022 – 4 ianuarie 2023, polițiștii din Buzău au participat la acţiunea „FOC DE ARTIFICII”, declanșată la nivel național, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice.
Obiectivele urmărite în cadrul acestor activități au fost: conștientizarea pericolelor în cazul utilizării necorespunzătoare a articolelor pirotehnice, sens în care comercianții autorizați au fost îndrumați să responsabilizeze adulții în privința utilizării directe de către minori a articolelor pirotehnice, și combaterea oferirii către publicul larg a articolelor destinate utilizării de către pirotehnicieni, utilizarea acestora în condiții improprii și de către persoane necalificate având un potențial ridicat de provocare a unor leziuni și a unor pagube materiale.
Astfel, polițiștii Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Buzău, împreună cu polițiștii serviciilor de investigare a criminalității economice și polițiștii de ordine publică, au efectuat acţiuni şi controale, atât la cele 27 de societăţi comerciale autorizate și 15 societăţi care au ca obiect principal de activitate efectuarea de jocuri de artificii, cât şi în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale.
De asemenea, polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității au desfășurat activități de prevenire și informare, cu privire la riscurile ce pot apărea în cazul utilizării necorespunzătoare a acestor articole pirotehnice sau a utilizării celor din categoriile interzise publicului larg.
Au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 11.800 de lei şi au fost confiscate 14 kilograme de articole pirotehnice pentru nerespectarea prevederiilor Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive și au fost constatate 21 de infracțiuni, în urma cărora au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor 6350 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile F1, F2,F3,F4,P1 și T1.
Totodată, au fost puse în executare 62 de mandate de percheziție domiciliară, în urma cărora au fost descoperite şi ridicate 171.881 de articole pirotehnice din categoriile F1, F2, F3, F4, P1 şi T1, cu o greutate de 5512 de kilograme, în valoare de aproximativ 126.700 lei.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











