Dosare penale după un scandal într-un centru de carantină

jandarmi
Șase persoane, care au încălcat regulile de conviețuire, ieșind din camerele unde erau izolați și vizitându-se între ele, s-au ales cu dosare penale. Persoanele respective au fost observate ieșind din camere, jandarmii intervenind în forță, dotați cu echipamente de protecție.
De precizat că cele șase persoane sunt contacți direcți ai celor șase cetățeni deja confirmați cu Covid-19, cu toții făcând parte dintr-un grup revenit din Anglia, pe data de 24 aprilie, atunci când au fost introduși direct într-un centru de carantină din municipiul Buzău."În ultimele 24 de ore, jandarmii buzoieni, cu sprijijul colegilor din Gruparea Mobila Ploiesti, au acționat atât independent, cât și în sistem integrat cu IPJ Buzău, în misiuni pentru aplicarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19, iar în urma activităților desfășurate au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 13.000 lei. De asemenea, s-a acționat în interiorul centrelor de carantină pentru detensionarea unei stări conflictuale, respectiv pentru verificarea respectării de către persoanele aflate în carantină a regulilor stabilite de către organele de sănătate publică. În urma controalelor efectuate, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru săvârșirea infracțiunii de ”zădărnicirea combaterii bolilor”, faptă prevăzută de art. 352, alin. 1 din Codul Penal, existând suspiciunea rezonabilă că 6 persoane ar fi încălcat regulile stabilite pentru spațiul de carantină, prin ieșirea din camerele repartizate pentru cazare, pentru a se vizita între ele sau a-și înmâna diferite obiecte de la o cameră la alta, creând astfel premisele răspândirii bolilor", se precizează în comunicatul de presă al Prefecturii Buzău.
Citește și:
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News











