Acţiuni privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor

Acţiuni privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor
Paznic aflat sub inluența bauturilor alcoolice în timpul programului
În noaptea de 16 spre 17 decembrie a. c., poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu jandarmi, au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren. Activităţile s-au desfăşurat la unitaţi de învaţământ, obiective industriale şi retaileri şi depozite şi au vizat verificarea modului în care sunt respectate prevederile Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
Poliţiştii au controlat 75 de obiective şi au verificat 89 de agenţi de pază. În urma activităţilor desfăşurate au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. Valoarea sancţiunilor a fost de 6.400 de lei.
În urma verificării unei unităţi de învăţământ, din municipiul Buzău, poliţiştii au constatat că agentul de pază aflat în serviciu, era sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii au procedat la testarea cu aparatul etilotestul, acesta indicând valoarea de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Paznicul a fost sancţionat contravenţional.
Alţi doi paznici ai unei societăţi au fost controlaţi şi s-a stabilit faptul că aceştia au fost angajaţi fără a deţine atestat profesional, paza era organizată fără a avea planul de pază aprobat de poliţişti, iar societatea nu deţinea analiza de risc la securitatea fizică. Societatea a fost sancţionată contravenţional conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi, totodată, i-au fost trasate măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:58 - Sindicatul Europol acuză Poliția Română că a încălcat legea prin numiri succesive la conducerea Direcției de Ordine Publică
- 18:41 - Cristian Rizea: Declarații despre presupuse presiuni după intervenția din Parlamentul European
- 17:26 - Prima reacție a ministrului Culturii, după ce a fost înregistrat înjurând interesul național: ”Cineva dorește să mă discrediteze”-VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News













