Accident cu trei mașini implicate pe DN1B, la ieșire din municipiul Buzău

Accident cu trei mașini implicate pe DN1B, la ieșire din municipiul Buzău
Trafic dirijat la ieșire din Buzău spre Ploiești
În această seară, pe DN1B, la ieșire din municipiul Buzău, în apropiere de zona Hanul lui Țintă, a avut loc un accident rutier cu 3 mașini implicate și două persoane rănite, care au fost transportate la spital.
Din primele date de la fața locului, un autoturism condus pe direcția Buzău către Ploiești, de către o șoferiță de 24 de ani, din Vernești, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus pe aceeași direcție, înaintea sa, de către o șoferiță de 21 de ani, din Racovițeni. Ulterior, un alt autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din Bacău, a intrat în coliziune cu autoturismul condus de tânăra de 21 de ani.
Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferiței de 24 de ani și al unui pasager al acesteia, un tânăr de 24 de ani, din Movila Banului, ambii au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

