A sunat la 112 pentru a verifica în cât timp se intervine. Avalanșă de apeluri false

apel-112
A sunat la 112 pentru a verifica în cât timp se intervine. Avalanșă de apeluri false
Inspectoratul de Poliție Județean Buzău face apel la comunitate ca urmare a faptului că, în ultima perioadă de timp, se înregistrează o creștere îngrijorătoare a apelurilor false la 112.
În ultima perioadă de timp, s-a constatat atât la nivelul județului Buzău, cât și la nivelul întregii țări, că ne confruntăm cu foarte multe apeluri false, în care se reclamă nefondat, răpirea unor persoane, lipsirea de libertate / sechestrarea.
Astfel, în ziua de 5 august a.c., un tânăr buzoian de 21 de ani a sesizat că soția sa, în vârstă de 19 ani a fost răpită de pe stradă, din dreptul locuinței și a fost forțată să se urce într-un autoturism. În urma sesizării au fost demarate de urgență verificări pentru clarificarea situației, în activitate fiind angrenați peste 60 de polițiști și 30 de autovehicule. Autoturismul invocat de apelant a fost dat în atenție inclusiv la nivel național. La scurt timp, tânăra în legătură cu care s-a sesizat răpirea a fost găsită, aceasta infirmând totodată cele sesizate de soțul său. Bărbatul de 21 de ani a fost sancționat contravențional conform O.U.G. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență.
O altă situație a fost în ziua de 08 august a.c., când un bărbat râmnicean de 48 de ani a sesizat prin apel 112 că este sechestrat. Și în acest caz polițiștii s-au mobilizat de îndată pentru intervenție, însă, în urma verificărilor, apelantul a fost găsit la domiciliu și a menționat că a apelat numărul unic de urgență doar pentru a cronometra în cât timp este găsit. Râmniceanul a fost sancționat contravențional conform actului normativ menționat mai sus.
Cele două cazuri prezentate sunt cu titlu exemplificativ, nefiind singulare. De la începutul anului până în prezent la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au fost înregistrate peste 380 de apeluri nefondate, urmare cărora s-au aplicat 304 sancțiuni, cu precizarea că numărul lunar a unor astfel de sesizări s-a mărit în ultimele luni.
În acest context subliniem că problema apelurilor false la 112 nu este numai una instituțională, ci a tuturor celor care au, la un moment dat, nevoie de ajutor.
Să nu uităm că efectivele de polițiști angrenate în căutarea unor prezumtive victime sunt aceleași care trebuie să intervină la urgențe reale.
În încheiere, polițiștii buzoieni fac APEL pentru APELUL 112
NU UITAȚI:
APELUL 112 rămâne în continuare APEL UNIC DE URGENȚĂ, și pentru dumneavoastră ca CETĂȚENI, și pentru noi în calitate de POLIȚIȘTI!!!
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News


























