A intrat cu mașina într-un stâlp aflat pe sensul opus de mers

A intrat cu mașina într-un stâlp aflat pe sensul opus de mers
Șoferul și pasagera din autoturism au fost transportați la spital
Miercuri, 26 octombrie, în jurul orei 14.30, pe DN22, în localitatea Boldu, un autovehicul a intrat în coliziune cu un stâlp. Două persoane din autoturism au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Din primele date de la fața locului a reieșit că autoturismul condus pe direcția Brăila către Râmnicu Sărat, de către un șofer în vârstă de 30 de ani, din localitatea Boldu, a ieșit în afara părții carosabile pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un stâlp. Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului și a pasagerei acestuia, o tânără în vârstă de 20 de ani, de asemenea din Boldu.
Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News










