14 amenzi aplicate taximetriștilor, în doar câteva ore
Polițiști din cadrul Biroului Rutier de la Poliția municipiului Buzău au desfășurat o acțiune de verificare a autovehiculelor ce efectuează transport în regim de taxi pentru combaterea activităților ilegale ce pot fi desfășurate pe această linie.
Polițiștii au urmărit verificarea modului în care sunt respectate prevederile O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice precum și ale Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.
Au fost oprite pentru control peste 40 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, toate conducătorilor de taximetre, în valoare de peste 3500 lei.
Dintre acestea 5 au vizat nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere celelalte 9 fiind abateri la O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.