Actualitate· 2 min citire

13 permise reținute și 40 de pietoni sancționați!

20 ian. 2023, 16:47
Actualizat: 20 ian. 2023, 16:47
13 permise reținute și 40 de pietoni sancționați!

13 permise reținute și 40 de pietoni sancționați!

Articol scris de Realitatea de Buzau

Un buzoian de 21 de ani rula cu 164 km/h pe DN2E85, în afara localității  Limpeziș

În ziua de 19 ianuarie a.c, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, au aplicat 190 de sancţiuni contravenţionale și au reţinut 32 permise de conducere ca urmare a neregulilor constatate în trafic.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Buzău au desfășurat activități specifice pentru constatarea și sancționarea abaterilor privind neacordarea priorității de trecere pietonilor, cât și pentru sancționarea indisciplinei pietonale. În urma acțiunii au fost aplicate 116 sancțiuni contravenționale, dintre care 40 au fost aplicate pietonilor care nu au respectat regulile de circulație și au fost reținute 13 permise de conducere pentru neacordare priorității de trecere  pietonilor.

Aparatele radar au înregistrat 72 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 14 conducători auto s-a luat, pe lângă sancţiunea contravenţională, şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile, respectiv 120 de zile. Cu cea mai mare viteză  – 164  km/h – a fost înregistrat autovehiculul unui tânăr de 21 de ani, din Buzău, care rula pe DN2E85, în afara localității  Limpeziș.

Alte sancţiuni au fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (21), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (7), dar şi pentru alte abateri în trafic (43). De asemenea, polițiștii au mai reținut 5 permise de conducere pentru depășirea neregulamentară.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 77.000 de lei.


Sursa: Realitatea de Buzau

Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate